Francesco Cillocco, marthiri di “le terrorisme” di li tiranni sabaudi
La fini di Checco, À fattu la fini di Checco, s’intindia fintz’a calche annu adabà pa rifirissi a calchunu caggiuddu in digrazia. Di Fabritziu Dettori
La genti passa cun indiffarentzia in Carra Manna, Potzu di Rena, e a lu Caimmini di Fóra. No s’arriggi nisciunu in chisthi logghi pieni d’isthoria a pinsà a tutti chissi patrioti chi inchibi ani auddu la crozi.
Parimmu isciddi da lu nudda noi sardhi. No semmu i’ li libri di testhu, e pari chi no siami mai isisthiddi in chisthu mondu. Lu passaddu nosthru tzi l’ani ischantzilladdu pa ischribitzi innantu l’isthoria muitza e trazadora di ca tz’è duminendi. Calche cosa parò rimani in Sassari, è un modu di dì chi po assé assibisthaddu che la sintesi un epuca indì li sardhi erani un poburu chi cumbattia, ischumpassendi tutti li pauri, contru a la tirannia di li “Maradetti Savoia!”.
La fini di Checco, À fattu la fini di Checco, s’intindia fintz’a calche annu adabà, candu lu sassaresu era linga di comunicazioni normari, pa rifirissi a calchunu caggiuddu in digrazia, i’ la disdhiccia, o isciddu a traschuroni. Checco, guasi una manera d’affettu di ciamallu digussì, era Francesco Cillocco chi, cumenti tanti brughesi di chiss’anni di riburuzioni (1794-1796-1802), pudia isciubarà d’assé beddu culluccaddu i’ l’attruppogliu di li cani d’isthegliu, e finì l’anni soi in vicciaia inghirriaddu di dugna bè. Tzi so ommini, parò, chi ani lu cori ginnirosu chi paipidda fintza a lu sacrifitziu più mannu, coerenti a la prumissa di giumpì a la libarthai e a no assé isciabi mai. Emmu chi timia. Ca no timmi la turthùra più di la morthi, sobraduttu candu sai chi l’innimiggu toiu è lu dimoniu?
Cillocco nascisi in Cagliari lu 20 di naddari di lu 1769. Nutaiu di faculthai e miritanti antipiemuntesu, antifeudari e repubricanu indipendentistha, abia «Capatziddai no comuni di orghanizazioni puritiggu e miritari»¹. Da giobanu fesi parthi di chissa riburuzioni antipiemuntesa di lu 28 d’abriri di lu 1794, sa die, chi tzi bugghesi a fóra l’itariani di chissu tempu.
Contru a li cani magnadori
I’ lu naddari 1795, cu’ li 26 anni soi, è capitanu, umpari a Giuachino Mundula, un althru patriotu, di un esercitu poburari di 13000 passoni chi apretta a Sassari la dì 27 pa arristhà li feudatari chi, di fattu, mantiniani in osthaggiu li sassaresi e no soru. A abrì li gianni di la tziddai, daboi di dui dì, abarani a assé li tirriosi tzappadori chi s’ivulthesini contr’a chissi cani magnadori. Cillocco intresi da Portha Noba triunfanti, ma l’inimigghi ridiscisini a fuggì a drentu di notti, abbisumeu in chissi carruggeddi sotterranei chi purthabani a fóra di li mura. Arristhesini parò lu gubennadori Antioco Santuccio e l’atzibeschamu Giacinto Vincenzo Della Torre.
La situazioni puritiga parò ciambesi impressa, e l’aimmadda, in marcia pa Cagliari, arreu arreu, s’isciuglisi in camminu. In Uras li dui gariotti so cunsignaddi a l’ommini di lu viceré. La riburuzioni s’arriggisi, ma no s’arriggisi Cillocco.
La riprissioni piemuntesa chi sighisi i’ l’anni a vinì, abia l’occi ivviddriuraddi di nivra e vindetta, e a cumandalla erani Placido Benedetto conti di Moriana, gubinnadori di Sassari e di lu cabbu si sobra di la Sardhigna, e lu fraddeddu soiu Carlo Felice, viceré di Sardhigna, tutt’e dui fraddeddi di lu re di Sardhigna Carlo Emanuele IV.
Pa la libarthai
A lampada, la dì 13 di lu 1802, Frantzischu Cillocco e lu preddi Francesco Sanna Corda, tutt’e dui cun una taglia di 500 ischudi pa “Tradimento della patria”, e a althri riburutzionari gumpiddi da la Còssiga puru, occupesini li torri di guardhia di Vignola, Isola Rossa, e Lungoni, isthratzendinni la bandera di lu Regnu Sardhu cuattrumoradda di li Savoia. Un’atzioni miritari chi abia l’ischopu di inzirrià lu poburu a buggatzi li Savoia e procramà la repubrigga sardha sottu a la prutizioni di la Frantza. Daboi di calche dì parò Giovanni Mazzoneddu, Cicciello Muntoni, e sobraduttu Pietro Mamia, bandiddu-cascetta (ipia)² gadduresu chi dubia dalli amparu cu’ l’ommini soi, fesini isciarà la tantu disizadda cunchistha di la libarthai. Vindisini, tradiddori, la libarthai di li sardhi pa chissa taglia e lu cundonu.
Li suldhaddi sabaudi, bè aimmaddi, aprittesini subiddu li patrioti. Lu 19 di lampada Sanna Corda è ‘sthaddu lu primma a caggì: si gittesi cun fotza di lioni aimmaddu di una pisthora, un fusiri e un’ipada, contru a lu piombu di settantazincu irchibusi savoiardhi. L’appicchesini a la Torra di Lungoni pa una chedda indì li pizoni rapaci fesini ribotta cu’ la carri soia³.
Esiriaddu in Parigi, umpari a Cillocco, e Giovanni Maria Angioy, indì era cappellanu di Letizia Bonaparte, pudia isthassinni pasiddu in Frantza, ma l’ideari soiu era sintzeru e mannu. Murisi infundendi di sangu la terra patria soia, «Che eroe omericu»⁴ e «Suldhaddu di varori»⁵
A Cillocco lu presini (arristhesini) lu 25 di triura di chiss’annu matessi. Pa ca no muria in campu v’era la giusthizia piemuntesa: turthùra mediuevari e la morthi mara. Frantzischu lu sabia, ma daboi chi abia visthu isciarassi fintzamenta lu disegnu puritiggu di Angioy di lu 1796, e l’affrontu i’ lu 1799 di lu re Carlo Emanuele IV chi cun tutta la corthi soia s’appusintesi in Cagliari pa fuggì da li frantzesi ch’intresini in Piemonti, cos’althru pudia fà, eddu chi era un cumbattenti?
La primma initziattiba pigliadda da chisthu re, mancu giuntu i’ la curunia sarda, è isthadda chissa d’aumintà l’imposthi, un veru e propiu racket di una orghanizazioni chi fesi di l’estorsioni la puritigga soia: «Una cifra grobari di 600.000 franchi [lire], curripundenti a tre volthi tantu lu dunatibu [l’imposthi] chi fintza a primma era ‘sthaddu isthabiriddu; e sigumenti lu disabantzu in chidd’annu era di L. 484.885, e no acciappendi presthiddi, abiani suipesu l’isthipendi a l’impegaddi, sulthaddi, e vinduddu a isthraccubarattu tuttu lu piombu arribiddu i’ li magasini […] e un decretu impunia un’impostha isthraurdhinaria di 412.500 franchi sardhi»⁶. Li Savoia si trattinisini in Sardhigna 15 anni, da lu 1799 a lu 1814 (Carlo Felice i’ lu 1816), e «So isthaddi pagaddi [da li sardhi] in tuttu cuntribuzioni isthraurdhinari di 9.714.514 franchi sardhi pa la corthi»⁷. Tutti chissi dinà sivviani a mantinì i’ lu lussu chissi Savoia. Li sardhi intantu viniani mazaddi cun “Pene corporali”⁸ candu no ridisciani a pagà l’imposthi.
A Cillocco lu laghesini cuattru dì liaddu a un aiburu, chena eba e chena ricattu in chiss’isthadiari di buddori. Lu purthesini daboi a cabaddu di un ainu, a primma a Tempiu e in tutti chissi biddi fintz’a giumpì a Sassari. In chistha tziddai intresi pa lu prutzessu lu 3 d’aosthu 1802 da Portha Noba, la matessi di lu 1795 candu a attuppallu v’erani li sassaresi a fisthiggiallu. La genti, i’ lu mentri chi lu boia lu pigliaba a fuittaddi, è abà imburumadda mari e, ivulthadda a lizera (teppa), s’abrisi a passaritzu a lu passaggiu soiu pa ciunfrallu, imbiffallu e ischibiddallu. Lu conti di l’Asinara, Antonio Manca Amat, l’iputza fatta a passona, da lu balchoni soiu di lu paratzu d’Usini in Carra Manna, ridendisinni, urdhinaba a barra postha a lu boia: “Ischudì bè cun chissu fuettu!”. E affusthiggaddu l’ani cun doppia sora affurradda a piombu, tantu chi la peddi soia si dischaccaba a betti da la carri in sangu. Una turthùra cussì inumana no s’era mai vistha primma in Sassari. Era in un isthaddu chi no pudia isthà in pedi e mancu curchaddu, ma, a cantu fazia, soru isdhunicciaddu e a mani in terra»⁹.
La turthùra e la morthi
La fini di Checco era ditzisa da lu triburari di gherra pa lu 11 d’aosthu. Lu matessi tribunari ditzisi chi primma di la cundanna a morthi dubia assé torra torthuraddu cu’ lu cannau, cu’ li tinagli arruiaddi, atzesi a foggu¹⁰, e da fuittaddi. L’aprettu pa la li tiranni sabaudi, e l’accupadori d’eddi, era di buggatzi di mezu no soru la passona fisigga di Frantzischu, ma fintzamenta lu chi eddu raprisintaba e chi pudia inginnarà.
La dì li liesini li butzi a morthi addareddu a l’ischina, e cu’ lu cannau chi passaba i’ la tagliora l’atzabani in aria. Lu tiniani pendura pendura e tutt’indunu, a lu cumandu di lu boia, lu faziani trabintà chena tuccà terra. La caggiudda illatzaba e isthratzaba l’arthicurazioni e sigaba ossi. La turthùra di li tinagli isthratzà cabiggi, chirriori di carri, ugni. Li logghi di la torthùra erani la Cammara di lu tuimmentu, a drentu di la garera matessi di Santu Linardhu, Carra Manna, e a fóra di lu Paratzu di Tziddai.
Isciddu in caddeni da Santu Linardhu, abbisumeu a pedi, chena guasi nudda innantu e cu’ la frebba mara causadda da lu marthiriu di chissi dì, lu purthesini, sempri torthurendiru, in giru pa Sassari. Lu trazesini che cani fintza a chissu drettu di la morthi di li Forchi Vecci¹¹ indì, guasi morthu, l’atzesini a la forcha. A Cillocco, «In tuttu chissu caminu di turthùra no l’iscisi un tzicchirriu di durori»¹². E cu’ lu cannau i’ lu coddu «Impriesi chissu poggu di vidda chi l’era rimasthu pa murì cun animu forthi»¹³. Daboi chi lu lassesini dui dì appiccaddu i’ la forcha, l’ischabitzesini. No dubia rimanì nudda d’eddu, e tandu lu brusgiesini e lu fesini a chisgina. A chissi insasthanaddi di Savoia parò no abbasthaba, e a tributu di la causa antisardha, pigliesini lu cabbu di Frantzischu e, a ifreggiu, l’appichesini in mosthra in Portha Noba. Imbasciadda orrosa a tutti li sardhi.
Frantzischu Cillocco abia 33 anni.
Inné Li Forchi vecci, fóra di lu cunventu di lu Caimini Vecciu o Caimini di fóra, abà Via Quarto, indì althri riburutzionari so ‘sthaddi assassinaddi, è ‘sthaddu pisaddu da calch’annu un monumentu e fattu a nobu un giardhinareddu gratzia a calche orghanizazioni indipendentistha, tra chisthi Sa Domo de Tottus, promotori di l’initziatiba.
Ma pesa che offesa manna chissa carrera di pogghi passi dedicadda a Cillocco in Sassari vecciu. Di contru so ‘sthaddi pisaddi a l’assassini soi, e di althri patrioti, monumenti, e carreri beddi e impurthanti. I’ la gesgia di Santu Niggora v’è fintzamenta lu mausoreu a Placido Benedetto fattu frabbiggà da lu fraddeddu Carlo Felice acchì lu vuria bè più di lu cori soiu. Cu’ li lettari chi l’ischribia lu pibiaba cun parauri: «Morienin bel», “piccinneddu beddu”, «Bellissima masnà», «Bellissim Bambinot», «Bambinot, i t’adoro»¹⁴.
Carlo Felice, razistha ammaesthradori di sardhi
Si tra eddi erani vischiddi e puriggi, da l’althra la tirannia sabauda sighia «Lu printzipiu di appazà l’Isura cu’ lu terrori, addunca no tantu cu’ la seberiddai esthrema di li peni legari, ma cu’ l’impreu arbitratiu di lu rocciu, l’ifarraddi di neiviu, la turthùra, la fuittadda, cu’ l’inteiventu priputenti di la fotza e di la pudesthai miritari, cu’ l’esercitziu in somma di lu terribiri puteri economicu»¹⁵.
Lu matessi funtzionariu Joseph De Maistre, magisthraddu Reggenti di la Cantzilleria Reari, chi i’ lu 1805 ischribia parauri d’ischibiddu dizendi chi li sardhi erani un poburu inferiori e aresthu¹⁶ – opinioni comuni tra li funtzionari piemuntesi –, crittiggaba la puritigga miritari di la bâtonocratie¹⁷, la puritigga di lu rocciu, impriadda in Sardhigna. Pa Carlo Felice, inveci, la forcha era cunsidaradda lu mezu eccellenti di tzibirizatzioni pa li sardhi: «potences comme exellents moyens de civilisation».¹⁸
Lu terrori era lu regime chi puniani in esercitziu pa mantinì lu pussessu di la curunia Sardhigna: «Le terrorrisme – ischribia Carlo Felice a Placido Benedetto – dazi bon effect¹⁹», “Lu terrorrismu [in Sardhigna] dazi risulthaddi boni [a lu regnu]. Accò cosa erani cumbattendi Cillocco e Sanna Corda! La libarthai di li sardhi a manera d’assé paddroni in casa d’eddi. A chisthu prupositu Adolfo Omodeo, fabiddendi di la situazioni di cuntrasthu tra De Maistre e Carlo Felice, ischribisi di li sardhi «Ferventi xenofobi»²⁰ chi vuriani a eddi lu cumandu di li pubrigghi uffitzi.
Li fraddi Savoia abiani in nivra li sardhi, e erani razisthi. Carlo Felice, infatti, raccumandaba: “Li sardhi andani trattaddi e ammaisthraddi cumenti si fazi cu’ li muninchi, in modu di fà d’eddi lu chi vurimmu”: «Quesada me vante ses sassarois; il faut les traiter comme des singes qui baisent la main quand on les fouette e mordent quand on les caresse. C’est ce que je fais ici, et cela réussit; moyennant cela, des Sardes on en fait tout ce que l’on veut»²¹. Lu matessi cuntzettu s’abarà a prisintà i’ la Gherra Manna cu’ li sardhi di la Brigata Sassari. Da lu cumandanti Armando Tallarigo: “cunniscendi li sardhi si po fa d’eddi lu chi si vo”: «Conoscendo i sardhi, si può fare di loro quel che che si vuole»²². E Tz’ani “ammaisthraddu” bè avveru, e la proba è chi a chissa ginia l’abemmu pisaddu carreri, piatzi e giardhini. E cuntentu Carlo Felice ischribia a lu fraddeddu Placido: «Ampica, ampica così va ben»; e «Quant à l’assassin, tue, tue, cela est bon pour le repos du genre humain»²³, “Impicca, impicca chi digussì anda bè, ammatza, ammatza pa lu bè di lu generi umanu”.
Lu chi sutzidisi i’ lu 1802 cun Sanna Corda e Cillocco rapprisintaba pa li Savoia lu pirigguru più mannu acchì la miserabiri monarchia sabauda timia di pirdhì la curunia Sardhigna, l’uniggu pussessu chi abia e chi li fazia re²⁴. Paghissu dubiani arriggì cun tutti li fotzi chissi dui patrioti. Lu prinettu, daboi, era Cillocco libaru. Candu lu presini, chissi boia di li Savoia fesini festha, e digussì iscribisi lu re Vittorio Emanuele I a Carlo Felice: «J’ai été bien charmé de la prise de Sciloco [Cillocco], qui étoit de ceux que j’avois déjà en note, lorsque j’étois en Sardaigne et que nous guettios déjà alors»²⁵, “Soggu rimasthu umbè indiusaddu chi l’ani presu a Cillocco, l’abia in cabbu ‘ià da candu era in Sardhigna”.
A eddi
Accannu puru “Sa die de sa Sardigna”, inveci d’assé dì d’isthudiu e di rifressioni in modu di frabiggà i’ l’isthudianti una mimoria isthorigga ‘sthabiri, è, pa la maggio’ parthi di li docenti, soru una dì di “vacanza”.
Ma l’isthima e la fiara si pesani althi pa Sanna Corda, Cillocco, Luigi Martinetti²⁶, Giubanni Battino, Frantzischu Frau, ammatzaddi pa li fatti di lu 1802, e pa tutti li chi disizabani la libarthai da lu terrorrismu preitarianu e l’indipendentzia di lu Poburu Sardhu. E so umbè li chi no è ‘sthaddu pussibiri funtumà inogghi, a ischumintzà da lu 1720, da candu la Sardhigna dibintesi curunia piemuntesa, fintza a chissi di Palabanda di lu 1812. Tutti chisthi patrioti, turthuraddi e assassinaddi, no ani auddu ancora giusthizia.
_____________
- Federico Francioni, Per una storia segreta della Sardegna fra settecento e ottocento, ed. Condaghes, Cagliari 1996, p. 100.
- Sebastiano Pola, I moti delle campagne di Sardegna dal 1793 al 1802, rieditzioni (Stamperia della L.I.S. Sassari 1923) di la Ilisso, Nuaru 2009, p. 359;. Ernesto Pontieri, Carlo Felice al governo della Sardegna in Archivio storico italiano, ed. Leo S. Olschki, Firenze 1935, Vol. II, p. 227.
- Infuimmazioni di lu prufissori Zelindo Pucci di Lungoni (Santa Teresa Gallura) chi tzi dizi di chisthu impurthanti parthicurari tramandaddu a bozi da inginarazioni, e pubricaddu in annotu in “1802 La rivoluzione che non ci fu”, di Andrea Muzzeddu e Giacomina Muzzeddu, ed. Carlo Delfino, Sassari 2022, p. 165n. Pa bâtonocratie di li Savoia chissu trattamentu pa Sanna Corda era normari. No è normari, inveci, cumenti si leggi in calche libru, chi l’intarresini daboi chi l’ammatzesini.
- Sebastiano Pola, cit., p. 390
- Sebastiano Pola, cit., p. 396.
- Francesco Casula, Carlo Felice e i tiranni sabaudi, ed. Grafica del Parteolla, Dolianova (SU) la di dui edizioni, 2019, pp. 49-50.
- Francesco Casula, cit. p. 65.
- Ernesto Pontieri, cit. p. 202 e nota1.
- Enrico Costa, Sassari, ed. Gallizzi, Sassari, 1967, Vol. 3 Parthi Primma, capituru VII, p. 126 (da lu diariu di Giovanni Lavagna).
- Vittoria Del Piano, Giacobini moderati e reazionari in Sardegna dal 1793 al 1812, ed. Castello, Cagliari 1996, p. 159. Piero Atzori, Sassari – Il Carmine e gli angioiani, ed. Youcanprint, Lecce, 2021, p. 205. Lu libru di Atzori poni in ciaru la pusizioni di Cillocco danantzi a la giusthizia piemuntesa, p. 200, indì è ‘sthaddu assassinaddu, p. 204, e, una voltha pa tutti, cument’è lu sanghinaddu soiu: «Li fimmi di lu nutaiu – tzincu chissi riribaddi – ani tutti li doppia “l” e la doppi “c” finari», 198.
- Enrico Costa, cit. La di tre parthi, capituru IX, p. 301.
- Sebastiano Pola, cit., p. 397.
- Pietro Martini, Storia di Sardegna dal 1799 al 1816, Tipografia A. Timon, Cagliari 1852, p. 103.
- Arturo Segre, Vittorio Emanuele I, ed. Paravia, Torino 1928, p. 81.
- Pietro Martini, cit. p. 58 e p.78.
- Albert Blanc, Mèmories politique et correspondance diplomatique de Joseph De Maistre, Imprimerie Librairie Nouvelle, Paris 1858, pp. 61-62: “Ce que je puis vous assurer, en vertu d’une expérience que la vôtre n’a sûrement pas contredite, c’est que je ne connais rien dans l’univers au-dessous des Aucune race humaine n’est plus étrangère à tous les sentiments, à tous les goûts, à tous les talents qui honorent l’humanité. Ils sont lâches sans obéissance et rebelles sans courage. Ils ont des études sans science, une jurisprudence sans justice et un culte sans religion : De nos arts, de nos lois la beauté les offense. Le Sarde est plus sauvage que le sauvage, car le sauvage ne connaît pas la lumière, et le Sarde la hait. Il est dépourvu du plus bel attribut de l’homme, la perfectibilité. Chez lui, chaque profession fait aujourd’hui ce qu’elle a fait hier, comme l’hirondelle bâtit son nid et le castor sa maison. Le Sarde regarde stupidement une pompe aspirante (je l’ai vu) et va épuiser un bassin à force de bras et de seaux emmanchés. On lui a fait voir l’agriculture du Piémont, de la Savoie, de la Suisse, de Genève : il est retourné chez lui sans savoir greffer un arbre. La faux, la herse, le rateau lui sont inconnus comme le télescope d’Herschell. Il ignore le foin (qu’il devrait cependant manger), comme il ignore les découvertes de Newton. Enfin, monsieur le chevalier, je doute beaucoup qu’il soit possible d’en rien faire; du moins, on ne peut les traiter qu’a la manière des Romains. Il faut y envoyer un préteur et deux légions, construire des chemins, établir les voitures et la poste, planter force potences, faire le bien sans eux et malgré eux, et les laisser parler sans jamais prêter l’oreille, puisqu’on est sûr de n’entendre qu’une bêtise, une calomnie ou un mensonge. Vous trouverez le portrait flatté; mais songez donc qu’un portrait l’est toujours; il faut pardonner cette petite faiblesse à un peintre qui veut faire sa cour à l’original”. Guido Giacomelli, Cagliari, L’Atneo Sardo, inn. 3, pp. 9-12. Federico Francioni, op. cit. p.147n.
- Adolfo Omodeo, La Critica, Cattolicismo e civiltà moderna nel secolo XIX. I J. De Maistre – 7 In Sardegna e in Russia, ed. Laterza, Napoli, Bari 1936, fasc. VI, p. 439.
- Albert Blanc, cit. p. 368.
- Ernesto Pontieri, cit. p. 204.
- Adolfo Omodeo, cit. p. 439.
- Domenico Perrero, Gli ultimi reali di Savoia, ed. Francesco Casanova, Torino 1889, p. 264
- Armando Tallarigo, La Tribuna 1917 in Storia della Brigata «Sassari» di Giuseppina Fois, ed. Gallizzi, Sassari 1981, p. 27.
- Domenico Perrero, cit. p. 262.
- Domenico Perrero, cit. pp. 266-267: “Or, je crois qu’une isle nous est utile, car si nous n’eus sions eu que le continent, nous serions perdus, et notre reconnaissance pour la Sardaigne, qui nous a maintenu une couronne sur la tête […]”, Vittorio Emanuele i’ lu 1805. La Sardhigna, dunca, è soru “utiri”, e è gratzia a edda chi abiani la “curona ancora in cabbu”, e no acchì era “Itaria”. Inogghi so puru utiri li parauri di lu piemuntesu Carlo Baudi di Vesme in “Considerazioni politiche ed economiche sulla Sardegna”, Stamperia reale, Torino, 1848, p. 306: “È falso ciò che molti credono, che la Sardegna sia Spagnuola; non è Spagnuola, ma non è Italiana: è e fu da secoli pretta Sarda”, “È fatzu lu chi credini in tanti, chi la Sardhigna sia ipagnora; no è ipagnora, ma no è mancu itariana: è e era da securi pretta Sardha”. Rieditzioni di Ilisso, Nuaru, 204, p. 239.
- Arturo Segre, cit. p. 91.
- Vittoria Del Piano, op. cit., p. 281. Martinetti abia un’ernia e pudia murì subiddu cu’ la turthùra di lu cannau, candu inveci dubia murì i’ la forcha. Li duttori, tandu, ditzisini pa la turthùra di li dadi. Li liesini li butzi in una mossa cu’ li dadi a punta chi, a manu a manu chi lu boia aprittaba, intrabani i’ la carri.








